Andrei Velea foto

Andrei Velea

scriitor

Explorează

Despre mine

Andrei Velea, scriitor

Sunt născut în 1980, pe 3 februarie. Literatura este marea mea pasiune. Ca profesie, sunt programator software și lucrez în domeniu începând cu 2003. Însă literatură scriu de când mă știu… Am început, în școala generală, cu „povestea de seară”, apoi am continuat, în liceu, cu poezie. Am publicat poezie, proză scurtă, roman și teatru.

De ce literatura? Pentru că lumea în care trăim are nevoie de repere. Literatura e un mare integrator al tuturor ideilor, de multe ori contradictorii, care ne învăluie azi. Literatura umanizează tehnologia și aruncă lumini interesante în ungherele gri ale vieților noastre. Prinse într-un poem, într-o povestire scurtă, într-un roman sau într-o piesă de teatru, fragmentele aparent disparate ale realității se îmbină într-un puzzle care capătă, deodată, sens. Abordez toate genurile literare pentru că asta mi se pare mie că surprinde cel mai bine esența hibridă a lumii în care, astăzi, trăim.

Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România începând cu 2012 și coordonez activitatea Asociației Creatorilor de Ficțiune, fialala Galați. Am obținut mai multe premii pentru activitatea culturală, în special pentru debut în poezie și proză scurtă.

Sunt deschis oricăror propuneri, atât din lumea literaturii, cât și a teatrului. Îmi doresc să colaborez cu actori, pentru a scrie texte sau monodrame pe care să le interpreteze, sau cu echipe de teatru pentru teatru scurt, intim ori cu mai multe personaje. Vă invit să îmi răsfoți site-ul și să vizitați și secțiunea de unde puteți descărca și citi texte scrise de mine. Vă mulțumesc frumos și vă aștept în universul creațiilor mele!